Anunțuri

180px-fundatia_sensiblu

Le uram mult succes tuturor echipelor!!!  Sa castige cei mai eficienti 😉

21 aprilie, ora 12:00. Punct de intalnire: Bazarul din Podu’ Ros. Obiective: salopete, ochelari de protectie, manusi si toate cele necesare prezentarii campaniei. Dupa ce-am intrebat in stanga si-n dreapta dupa articole muncitoresti, ne panicam putin: de unde sa facem rost de salopete? Comerciantul care se ocupa cu astfel de echipamente se bucura inca de a treia zi de Paste. Urmatoarea tinta era Praktiker-ul (de altfel si ultima). De gasit, gasim dar erau pentru super barbati si nicidecum pentru fete maruntele ca noi. Solutia salvatoare a venit dupa ce ne plimbam printre raioane: husele pentru sacouri. Dupa ce lista de “shopping” a fost epuizata ne indreptam spre cuibusorul nostru generator de idei care, in scurt timp, avea sa se transforme intr-o morga iprovizata si in atelier de confectii. Trecuse deja de ora 15:00 si in capul listei se afla speech-ul ce a avut la baza simularea unei autopsii in morga DEEE-urilor. Trei rezidente ajutate de domn’ doftor incearca sa elucideze cauzele mortii: accident, sinucidere sau crima? Intentia ludica a fost impletita cu date precise si strategii bine puse la punct.

Bubico reloaded

Opt ore mai tarziu, pregatirea bagajului: mixer-checked, telefonul “impuscat” luat, ciocanul si surubelnita puse la loc de cinste in rucsac (ciocan care in cele din urma s-a dovedit a fi patent – eram prea distrata sau prea grabita?). Mobilul suna, timpul zboara, deja sunt intr-un taxi in drum spre gara. La 11 trecute fix, patru matrioshte repetau de zor in rapidul 663 care se indrepta cu viteza spre bucurestii lui Caragiale (veti intelege de ce fac referire la scriitor in momentele urmatoare). Noaptea alba s-a transformat de la Vaslui intr-una cu nuante de roz si gri, condimentata cu vecini nepoftiti (un pasager clandestin fara nicio destinatie si un chihuahua mic da’ rau) si vizite scurte ale lui Ene. La Focsani ne intregim echipa si il facem pierdut pe domnul prea vesel pentru gustul nostru (din cauza alcoolului). Pacat ca nu am putut proceda la fel si cu dragul  nostru Bubico ( chiar daca sunt iubitoare convinsa a patrupedelor, acesta era dusman declarat al rasei umane – si asta a simtit-o pe propria piele colegul din compartiment care, sedus de infatisarea bestiei, a indraznit sa se apropie). Fara alte peripetii, ajungem in capitala iar somnul ne este pus pe fuga de frigul care ne-a intampinat “cu caldura” inca de cand am coborat. Situatia de criza impunea solutii rapide: Spring Time vs Mac. Ambele – intr-unul ne-am trezit si incalzit cu ceai, cafea si zambete iar in cel de-al doilea ne-am facut ultimele repetitii…

Lantul slabiciunilor

Aventura de-abia acum incepuse. Stiti cum e cand plecati de-acasa si aveti impresia ca ati uitat ceva? Exact: adresa. “Cami, tu o ai, nu-i asa? Pai eu i-am spus Oxanei”… Ca intr-un lant al slabiciunilor, ridicam concomitent din umeri: “Nu-i”. Traiasca Cosmote-ul cu n minute si acei prieteni care nici macar la primele ore ale diminetii nu te refuza. Final destination: Primaria Sectorului 1 ( daca am fi stiut cum sa ajungem ) – iar taximetristi nu vroiau ne ne ia pe toate cinci odata (dar cum traim intr-o tara in care banii au o voce mai puternica pe timpul crizei…) . Emotiile adevarate de-abia acum incepeau, poate alimentate si de decalarea programarilor. Multumiri lui Daniel si a celorlalti organizatori care ne-au incurajat si au mai alungat din fluturasi. Pacat ca cei care au ramas pana la final au avut grija sa ne puna bete in roate: am uitat sa punem in cadavru telefonul iar unele replici ramaneau doar pe foi si nu si in memoria noastra. Cele 10 minute ne-au parut secunde si ne-am si trezit luandu-ne la revedere de la fetele de la primire si tusti intr-un taxi spre gara. Seara am stat cu ochii atintiti pe Inbox dar nimic. Telefonul suna: suntem in finala! Yuppi!

…Si uitati asa, Matrioshtele au pornit la drum cu desaga de idei:

1. Din orice facem ceva bun si demn de admirat

21 aprilie 2009

21 aprilie 2009

2. Matrioshtele creative

21 aprilie 2009

21 aprilie 2009

3. Repetarea e mama cunostintei, chiar si in tren! 🙂

22 aprilie 2009

22 aprilie 2009

4. Matrioshtele emotionate inainte de interviu

22 aprilie 2009

22 aprilie 2009

5. Fete mandre are mama, au tintit chiar si Finala!

29 aprilie 2009

29 aprilie 2009

6. Alaturi de Clientul nostru SensiBlu

29 aprilie 2009

29 aprilie 2009

Deci, la treaba Matreoshtelor!!!

Violenta naste violenta! Spune „NU” , inainte de a fi prea tarziu.

Nu pot sa cred ca mi s-a intamplat chiar mie. Or mai fi oameni care isi traiesc live meseria lor, dar  totusi a fost prea dur!

Chiritele spre Iasi

Patania se facea in Miercurea Mare (29 aprilie). O asteptam cu nerabdare… in speranta ca o sa ne aduca un client care sa ne avantajeze. Dorinta ne-a fost implinita. Am fost extarse de catre Fundatia Sensiblu. Bucurie si entuziasm. Ca facem… ca dregem… Asa cum ne primisem sarcinile si deja incepuse sa incolteasca cite un mugur de inspiratie pe platforma nostra cenusie, am zis ca le mai punem la punct in tren. Trenul trebuia sa ne fie prieten pina la Iasi, proiectam o noapte intreaga de discutii si analize a campaniei antiviolenta ce o primisem. Numai nu stiam ca treaba nu va ramane la nivel de discutie si o voi simti chiar pe pielea mea.

Dupa ras vine plans

Am intrat in primul compartiment de linga iesire. Toate cinci ne-am asezat pe locuri… eu linga usa. Mi-am asezat geanta in cui deasupra capului si am continuat sa vorbim despre ziua care a trecut cu brio. Au mai intrat niste romi cu iconite de vinzare, apoi cu reviste, la ultimul am strigat sa ne lase in pace, replica la care acesta a zambit foarte banuitor, insa nu intr-atat incat sa ne puna pe ginduri ca s-ar putea intimpla ceva. Inca n-am reusit sa capatam proprietatea de a fi prevazatori, de a anticipa lucrurile cum se face de obicei in PR. Atat am reusit sa vad… cum cineva in fuga a deschis usa compartimentului si mi-a smuls geanta din cuier.

Cascadorii pe calea ferata

Am alegat dupa el… trenul era in miscare, deja vreo 500 de metri de la gara din Bucuresti… m-am apucat de geanta… el a sarit din tren… m-a tras dupa el… am cazut pe pietrele acelea conice… se facusera trei baieti nu stiu de unde… si-au pasat geanta si au fugit strigand ca nu-i mai ajung. Eu dupa o lovitura zdravana m-am trezit cu hotii departe si cu trenul care lua viteza din ce in ce mai mare. Am alergat cat am putut strigind la oamenii de pe holurile din vagoane sa faca ceva… sa opreasca trenul… se uitau ca prostii… ca sa vedeti cat de nepasatori sunt oamenii de astazi. Am alergat in rand cu trenul cat am putut pana nu s-a departat de mine… ei… nu ajunsesem la performanta lui Jakie Chan si  nu puteam sa tin pasul cu el pana la Iasi 😉 Trenul s-a oprit ca prin minune la vreo 200 de metri … am ajuns pana la ultimul vagon, m-am prins de o usa si am intrat. Am ajuns in sfarsit la Matrioshtele mele care erau mai speriate decat mine. Au urmat telefoane la 112, comprese cu apa rece la rana din cap, plasture pe coate, nervi, controlori imprejurul meu, si alte actiuni,vorbe,priviri stresate. Unii imi spuneau ca as fi fost curajoasa… altii ma faceau o Zuza, eu nu mi-am putut explica comportamentul meu nici pina azi. Bineinteles, nu merita sa-mi expun viata pentru o geanta, dar atunci n-am avut cum sa apelez la minte…  ea pur si simplu m-a parasit. Ma gindesc acum… ca agresiunea a fost indirecta in ceea ce priveste corpul (nu-mi spargeam capul daca nu ma tineam de el) dar directa atunci cind m-a lovit in emotii… nu vreti sa stiti cum mi s-a intors stomacul de nervi si ciuda.

La Briefing am vorbit de multe feluri de violenta, chiar ne-am abatut de la tema noastra despre violenta in familie, si in cateva ore am simtit-o pe pielea mea. Acum ma amuz de zona fantasticului intamplarii… am scapat foarte ieftin, iar ceea ce ma intristeaza este ca sute de oameni sufera zilnic povesti mult mai grave decat a mea  deloc amuzante si de multe ori nerezolvate.

P.S. N-am mai fost cu capul bandajat niciodata, dar medicul mi-a zis ca il mai tin asa doar cateva zile.

dsc01514