21 aprilie, ora 12:00. Punct de intalnire: Bazarul din Podu’ Ros. Obiective: salopete, ochelari de protectie, manusi si toate cele necesare prezentarii campaniei. Dupa ce-am intrebat in stanga si-n dreapta dupa articole muncitoresti, ne panicam putin: de unde sa facem rost de salopete? Comerciantul care se ocupa cu astfel de echipamente se bucura inca de a treia zi de Paste. Urmatoarea tinta era Praktiker-ul (de altfel si ultima). De gasit, gasim dar erau pentru super barbati si nicidecum pentru fete maruntele ca noi. Solutia salvatoare a venit dupa ce ne plimbam printre raioane: husele pentru sacouri. Dupa ce lista de “shopping” a fost epuizata ne indreptam spre cuibusorul nostru generator de idei care, in scurt timp, avea sa se transforme intr-o morga iprovizata si in atelier de confectii. Trecuse deja de ora 15:00 si in capul listei se afla speech-ul ce a avut la baza simularea unei autopsii in morga DEEE-urilor. Trei rezidente ajutate de domn’ doftor incearca sa elucideze cauzele mortii: accident, sinucidere sau crima? Intentia ludica a fost impletita cu date precise si strategii bine puse la punct.
Bubico reloaded
Opt ore mai tarziu, pregatirea bagajului: mixer-checked, telefonul “impuscat” luat, ciocanul si surubelnita puse la loc de cinste in rucsac (ciocan care in cele din urma s-a dovedit a fi patent – eram prea distrata sau prea grabita?). Mobilul suna, timpul zboara, deja sunt intr-un taxi in drum spre gara. La 11 trecute fix, patru matrioshte repetau de zor in rapidul 663 care se indrepta cu viteza spre bucurestii lui Caragiale (veti intelege de ce fac referire la scriitor in momentele urmatoare). Noaptea alba s-a transformat de la Vaslui intr-una cu nuante de roz si gri, condimentata cu vecini nepoftiti (un pasager clandestin fara nicio destinatie si un chihuahua mic da’ rau) si vizite scurte ale lui Ene. La Focsani ne intregim echipa si il facem pierdut pe domnul prea vesel pentru gustul nostru (din cauza alcoolului). Pacat ca nu am putut proceda la fel si cu dragul nostru Bubico ( chiar daca sunt iubitoare convinsa a patrupedelor, acesta era dusman declarat al rasei umane – si asta a simtit-o pe propria piele colegul din compartiment care, sedus de infatisarea bestiei, a indraznit sa se apropie). Fara alte peripetii, ajungem in capitala iar somnul ne este pus pe fuga de frigul care ne-a intampinat “cu caldura” inca de cand am coborat. Situatia de criza impunea solutii rapide: Spring Time vs Mac. Ambele – intr-unul ne-am trezit si incalzit cu ceai, cafea si zambete iar in cel de-al doilea ne-am facut ultimele repetitii…
Lantul slabiciunilor
Aventura de-abia acum incepuse. Stiti cum e cand plecati de-acasa si aveti impresia ca ati uitat ceva? Exact: adresa. “Cami, tu o ai, nu-i asa? Pai eu i-am spus Oxanei”… Ca intr-un lant al slabiciunilor, ridicam concomitent din umeri: “Nu-i”. Traiasca Cosmote-ul cu n minute si acei prieteni care nici macar la primele ore ale diminetii nu te refuza. Final destination: Primaria Sectorului 1 ( daca am fi stiut cum sa ajungem ) – iar taximetristi nu vroiau ne ne ia pe toate cinci odata (dar cum traim intr-o tara in care banii au o voce mai puternica pe timpul crizei…) . Emotiile adevarate de-abia acum incepeau, poate alimentate si de decalarea programarilor. Multumiri lui Daniel si a celorlalti organizatori care ne-au incurajat si au mai alungat din fluturasi. Pacat ca cei care au ramas pana la final au avut grija sa ne puna bete in roate: am uitat sa punem in cadavru telefonul iar unele replici ramaneau doar pe foi si nu si in memoria noastra. Cele 10 minute ne-au parut secunde si ne-am si trezit luandu-ne la revedere de la fetele de la primire si tusti intr-un taxi spre gara. Seara am stat cu ochii atintiti pe Inbox dar nimic. Telefonul suna: suntem in finala! Yuppi!
